Dacă până acum am dezbătut și lămurit probleme de morfologie și sintaxă în articolele noastre, astăzi ne dorim să discutăm despre fonetică și cele mai dese probleme cu care ne confruntăm în abordarea acesteia.
Fonetica reprezintă ramura lingvisticii care se ocupă cu sunetele unei limbi, mai precis, cum sunt pronunțate acestea și ce reguli pot apărea în acest procedeu.
Pentru a nu întâmpina dificultăți în rezolvarea exercițiilor de fonetică, trebuie să avem în vedere o serie de noțiuni esențiale, noțiuni care vor fi enumerate în articolul de față.
În primul rând, este important să cunoaștem faptul că silaba este dată de vocală. O silabă poate conține doar o vocală ( a, e, i, o, u, ă, â, î ) și, dacă este cazul, mai multe semivocale. Astfel, la fel cum precizam faptul că numărul de predicate dintr-o frază este egal cu cel de propoziții, putem afirma că numărul de vocale dintr-un cuvânt echivalează cu numărul de silabe.
În acest mod, alăturarea unei vocale și a unei semivocale în aceeași silabă constituie un diftong. Exemple astfel de diftongi se regăsesc într-o multitudine de termeni, precum: cre-ier, tea-mă, ie-de-ră, mi-reas-mă, pia-ță, ca-fea, ci-tea, li-coa-re etc.
De asemenea, grupul format dintr-o vocală și două semivocale situate în aceeași silabă poartă numele de triftong, așa cum se observă în cuvintele următoare: de-ci-deau, le-oai-că, cre-ioa-ne etc.
Între silabe diferite, dar alăturate, două vocale alcătuiesc un hiat: di-e-tă, ma-gi-e, bis-cu-i-te, re-a-li-ta-te, a-le-e, di-a-mant ș.a.m.d.
