Interjecția și funcțiile sale sintactice

interjectia-1-959x615

Interjecția face parte din categoria părților de vorbire neflexibile ( alături de adverb, conjuncție și prepoziție ).

Aceasta are următoarele roluri:

  • de a exprima diverse stări sufletești ( of!, vai!, ah! );
  • de a realiza un mod de adresare ( măi!, bre!, noroc! );
  • de a imita sunete din natură ( numite și interjecții onomatopeice/onomatopee: ham!, miau!, cip-cirip!, trosc!, cucurigu! );
  • de a indica un îndemn, un ordin ( hai!, iată!, uite! ).

În majoritatea cazurilor, interjecția nu îndeplinește nicio funcție sintactică ( asemenea părților de vorbire aflate în vocativ, cazul adresării directe ): Măi Ștefan, vino să ne ajuți!

Există, însă, și o serie de situații în care aceasta va prelua diferite funcții sintactice, cea mai interesantă fiind cea a interjecției predicative, unde va fi vorba despre un predicat verbal exprimat prin această valoare morfologică: Iată cartea despre care îți vorbeam! ( sensul de Privește! ), Haide la restaurant! ( fiind înlocuibilă cu Vino!/Să mergem! ).

În afară de predicat verbal, interjecția mai poate îndeplini următoarele funcții în propoziție:

  • A fost vai de el la examenul de ieri. ( nume predicativ, fiind precedat de verbul copulativ “a fi” );
  • De la fereastră auzeam sunetul cip-cirip! al păsărilor. ( care sunet?- atribut );
  • Se aude hodoronc-tronc! pe scări. ( ce se aude?-subiect );
  • Tata îl auzea pe fratele meu spunând alo!, dar apelul era bruiat. ( ce spunând?- complement direct ).
Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest