O problemă cu care elevii claselor de gimnaziu se confruntă adesea constă în confuzia creată între cazurile genitiv și dativ.
De menționat faptul că această categorie a cazului se aplică unei serii de valori morfologice/părți de vobire, precum substantivul, adjectivul ( care va prelua cazul substantivului determinat, cu care se acordă ), numeralul și pronumele.
Pentru a le deosebi pe cele două, trebuie să luăm în considerare elementul regent al fiecăruia.
Astfel, cazul genitiv va avea drept termen regent un substantiv, răspunzând la întrebarea a, al, ai, ale cui? și având funcția sintactică de atribut genitival: Cartea elevului este pe masă. Întrebarea este pusă substantivului cartea ( a cui carte?- a elevului ), implicit, substantivul elevului aflându-se în cazul genitiv.
Cazul dativ, în schimb, are ca element regent un verb, iar întrebarea la care răspunde este cui?, revenindu-i funcția de complement indirect. Spre exemplu, în propoziția „Îi dau fratelui meu un cadou de aniversarea lui”, vom pune întrebarea verbului dau ( cui îi dau?- fratelui ), ceea ce înseamnă că este vorba despre cazul dativ.
O altă modalitate de a recunoaște cazul gramatical la care se află cuvântul în cauză o reprezintă criteriul de prezență al articolului genitival ( vezi aici articolul pe tema aceasta ), marcă incontestabilă a genitivului.
În plus, nu putem uita de prepozițiile cu diverse regimuri cazuale ( care sunt urmate de un caz anume ). În acest mod, prepozițiile împotriva, contra, asupra, dedesubtul, deasupra, înaintea, înapoia, împrejurul și locuțiunile prepoziționale în fața, în spatele, de-a lungul, la stânga, la dreapta, din pricina, din cauza sunt urmate de cazul genitiv, iar prepozițiile grație, mulțumită, datorită, asemenea, aidoma, așișderea, potrivit, conform, contrar cer cazul dativ.
